La version de votre navigateur est obsolète. Nous vous recommandons vivement d'actualiser votre navigateur vers la dernière version.

    

 

INFOLLETRES:

Ici on peut s'inscrire pour recevoir des infolettres:

Courriel:

 

Ici on peut se des inscrire (cesser de recevoir des infolettres):

Courriel:

Article édité en langue roumaine

Unele aspecte mai putin cunoscute din istoria artelor martiale vietnameze în România

  (Viet Vo Dao, Qwan Ki Do, Vovinam Viet Vo Dao)           

 

                                                    de Iulian Mihaescu - centura neagra Viet Vo Dao, 1 DANG Qwan Ki Do, 3 DAN Vovinam VietVoDao

 

                                                                                                  Motto:  ''Sunt greu batrânii de pornit, dar de-i pornesti, sunt greu de-oprit.''

 

Acest articol este un punct de vedere, nu este exhaustiv, poate fi completat si îmbunatatit. Aceasta prezentare este bazata pe experienta directa a autorului

articolului, fara ''cosmetizari'' de fapte si evenimente. ''Istoriile'' aparute de-a lungul timpului pe site-uri de arte martiale vietnameze din România au fost

istorii ''înfrumusetate'' (ca sa para ’'paradisul florilor’’, când în realitate era vorba de ’’cimitirul…vesel’’, loc de ’’înmormântare’’ a unor informatii incomode

pentru imaginea unora dintre liderii artelor martiale vietnameze din România). Articolul nu epuizeaza subiectul, rolul sau e de a face unele completari si de a

corecta unele erori facute probabil intentionat de unii responsabili de organizatii.

 

Începuturile

Viet Vo Dao este un stil de arte martiale creat de maestri vietnamezi care au parasit Vietnamul comunist si au imigrat în Franta.

Pe la sfârsitul anilor '70, Fidele Gouandjika, un practicant talentat si profesor de arte martiale vine din Franta, în România, pentru a urma la Iasi, studii

politehnice (facultatea de electronica). El deschide mai întâi o scoala de karate, apoi si o alta de Viet Vo Dao. Fidèle a predat Viet Vo Dao (cu chimono negru)

pe terenul din spatele corpului B al Univesitatii din Iasi, timp de trei ani si jumatate. În aceasta perioada, el a participat si la o copetitie europeana de Viet Vo

Dao (unde a reprezentat România) si a obtinut locul 3. Înainte de a parasi România, Fidel Gouandjika a organizat un examen de centura neagra pentru

unsprezece dintre practicantii sai de VietVoDao : Marian Udrea, Gelu Toma, Dan Ungureanu, Mihai Costin, Ovidiu Covaci,

Derla Carol, Cristian Baltatu, Victor Gavril, Cristian Naum, Sorin Lupu. si Iulian Mihaescu.

 

Continuarea sau ''balada româneasca''.

Dupa ce Fidèle a parasit România (în 1984), noua dintre practicantii cu centura neagra au deschis la rândul lor scoli de Viet Vo Dao.

Primul club de Viet Vo Dao, înfiintat dupa ce Fidèle pleaca în tara lui natala, a fost clubul ''Dragon'', club înfiintat de Iulian Mihaescu. Acesta a fost înfiintat

la Iasi, la 1-2 saptamâni dupa plecarea lui Fidèle.

Pe situl Uniunii Române de Qwan Ki Do (care a continuat miscarea de Viet Vo Dao initiala) au fost plasate de-a lungul timpului,  ''istorii'' ale artelor martiale

vietnameze din România ''trase din condei''  ca sa ''faca frumos la imagine''.  De exemplu, la data editarii acestui articol, scrie pe acest site ca primele cluburi

de Viet VO Dao au aparut pe la Suceava, Bacau,....

În realitate, primul club de Viet Vo Dao a fost clubul ''Dragon'' si a luat fiinta ca urmare a propunerii pe care i-a facut-o autorului acestui articol, profesorul

Nicolae Cosmovici,(psiholog principal la Spitalul ''Socola'' din Iasi), care facea parte din echipa renumitului profesorului universitar Petre

Brânzei, directorul spitalului.

Profesorul  Brânzei a încercat sa studieze influenta artelor martiale asupra devoltarii psihologice a practicantilor.

Antrenamentele se tineau pe scena salii de conferinte si de spectacole a Spitalului ''Socola''. Nu erau la acel moment mai mult de 10 practicanti de arte

martiale, majoritatea fiind studenti la facultatea de medicina. Psihologul Nicole Cosmovici (sub girul profesorului Brânzei) începuse o cercetare psihologica,

oferind participatilor la experiment (primii elevi ai clubului  ''Dragon'') niste teste de completat.

Dar în timpul perioadei comuniste, artele martiale (ca si yoga) erau interzise de catre cuplu Ceausescu si aceasta a creat o problema pentru Spitalul ''Socola''

din Iasi. Nu aveam voie (conform circularei lui Ceausescu) sa practicam în sali de sport sau institutii. Asa ca pâna la urma am practicat si predat artele

martiale prin parcuri, terenuri exterioare, etc. Ceausescu nu ne-a dat totusi afara...din natura. Generos, batrânul.

În afara de clubul ''Dragon'', ulterior s-au deschis si alte  cluburi de Viet Vo Dao. Tot în Iasi, a fot fondat clubul (la început comun) al lui Marian Udrea, Gelu

Toma si Ovidiu Covaci. Marian si Gelu locuiau în Iasi. Covaci venea de la Pascani ca sa predea. În  Iasi a mai functionat si clubul lui Dan Ungureanu. De

asemenea, cel al lui Cristian Baltatu. La Suceava, Derla Carol a deschis un alt club. Iar la Botosanu, acelasi lucru l-a facut Victor Gavrila (cu elevul sau,

Cristian Faliboga). Mihai Costin a înfiintat de asemenea (independent de organizatie) un club de Viet Vo Dao în judetul Bacau (la Comanesti, Moinesti, etc.).

Cristian Naum nu a predat Viet Vo Dao.

Atunci când Fidèle a organizat examenul de centura neagra, noi toti am obtinut centura neagra simpla, dar unuia dintre noi (lui Ovidiu Covaciu), Fidèle, din

motive care îi apartin, i-a oferi 1 DAN, grad care sa-i permita sa ocupe functia de director tehnic al miscarii de Viet Vo Dao. Lui Ovidiu Covaci i s-a

încredintat de catre Fidèle misiunea sa tina în echilibru si armonie grupul nostru de 8 instructori de Viet Vo Dao.  

Aceasta functie  a contat se pare foarte mult pentru Covaci, încât acesta a facut totul ca sa si-o mentina. Din grupul celor 8 instructori de Viet Vo Dao cu care

aceasta arta martiala a debutat în România (dupa Fidèle), Covaci este singurul care a mai ramas astazi în acesta organizatie.

De pe site-ul Uniunii Române de Qwan Ki Do pe care Covaci o patroneaza (care a continuat dupa 1990 miscarea anterioara de Viet Vo Dao), a disparut astazi

orice informatie despre ceilati 7 colegi ai lui Covaci, care au fost de fapt adevaratii pionieri ai artelor martiale vietnameze pe meleaguri românesti.

Fidèle era un om echilibrat, avea o anumita armonie interioara. Acest lucru s-a reflectat si în unitatea scolii pe care a fondat-o (karate si Viet Vo Dao). Oare

acelasi lucru a reusit sa-l faca si succesorul sau, Ovidiu Covaci?  ''Politica'' acestuia, perceputa de unii din instructori ca fiind rigida, tensionata si dictatoriala

a spulberat pâna la urma aproape tot grupul initial. Nerespectând opinia altora ca fiind o alternativa la opinia ta si percepând punctul de vedere a celorlalti ca

pe un atac la persoana, rezultatul nu a putut fi decât cel care s-a vazut în final în miscarea de Viet Vo Dao de dupa Fidèle (devenita de Qwan Ki Do, dupa

revolutie).

 

Revolutia româna

Am participat în Iasi, la Revolutia din decembrie 1989, patru dintre instructorii de Viet Vo Dao: eu (Iulian Mihaescu), Marian Udrea, Gelu Toma si Dan

Ungureanu. Si am facut parte din sectiunea pentru tineret al Frontului Salvarii Nationale (format din oameni de pe strada, care au ocupat unele instituii

publice). Timp de vreo zece zile am ramas în cladirea Consiliului Judetean Iasi (''Casa Patrata''), la Casa Studentilor si la Radio Iasi.

Chiar la început, la initiativa unui domn numit Radutiu (fost detinut politic si care tocmai iesise din închisoare)  am fost împreuna cu colegul Gelu Toma sa

eliberam arestatii de la Securitatea judetului Iasi.

La revolutie au participat de asemenea si unii dintre elevii nostri din Viet Vo Dao, care au facut parte din cordoanele de revolutionari din strada. (Adrian

Corduneanu, Alin Andronache,...) .

Catre finalul celor vreo zece zile de sedere in Consiliul Judetean, am luat legatura cu responsabilul sportiv din cadrul  FSN Iasi. I-am explicat ca suntem

reprezentanti ai artelor martiale iesene, care au fost practicate în ilegalitate în perioada ceausista si cerem ca situatia sa se schimbe. La prima sedinta cu 

oficialitati ale sportului iesean si cu administratori de sali de sport, acesta a pus si problema noastra. La putin timp dupa aceea, eu si  colegul Dan Ungureanu

am fost sa-l întâlnim pe acest domn la Hotelul Sporturilor (de lânga Sala Sporturilor), unde acesta ne-a comunicat ca din acel moment putem sa închiriem sali

de sport si ca suntem în totala legalitate cu artele martiale. Eu am închiriat imediat (împreuna cu Marian Udrea) sala Gradinari. A fost primul gest oficial de

intrare în legalitate a artelor martiale iesene (nu doar a celor vietnameze, ci a tuturor artelor martiale din judetul Iasi).

Acel domn reprezentant al sporturilor din partea FSN mi-a cerut ulterior sa-i furnizez informatia necesara ca sa scrie un articol despre artele martiale

vietnameze din Iasi. Acesta a fost primul articol de arte martiale care a aparut în judetul Iasi, dupa Revolutie.

 

Perioada Qwan Ki Do sau continuarea ''baladei''

În 1984, la terminarea studiilor, Fidèle a plecat în tara lui natala (Africa Centrala, unde nu dupa mult timp a devenit ministrul telecomunicatiilor), iar noi am

ramas într-o Românie comunista cu frontierele (prea) ''securizate'', în care comunicarea cu exteriorul era cvasi-imposibila.

Dupa vreo 5 ani de activitate martiala în conditii de ''izolationism'', eu si cu Marian Udrea ne-am hotarât sa stabilim o legatura cu maestrul Pham Xuan

Tong, maestrul vietnamez din Franta a profesorului nostru Fidèle. (O mai facuse înaintea noastra si Jide Isidor, un student african, dar si acesta parasise

România la terminarea studiilor.)

Maestrul Phan Xuan Tong fusese unul din liderii miscarii europene de Viet Vo Dao. La un moment dat acesta paraseste Viet Vo Dao si creaza propriul stil

(Qwan Ki Do). Înainte de venirea sa în România, Fidèle Gouadjika practicase Viet Vo Dao cu maestrul Tong. Pham Xuan Tong creaza Qwan Ki Do în timp

ce Fidèle îsi facea studiile la Iasi.

În 1989, în plina perioada comunista, i-am scris maestrului Tong o scrisoare . Marian Udrea a trimis aceasta scrisoare în Franta (prin intermediul unei

cunostinte de-a sa, un student arab care a calatorit la un moment dat în afara tarii). Maestrul Tong primeste aceasta scrisoare si ia cunostinta despre existenta

noastra si despre faptul ca nu am abandonat practica artelor martiale. Astfel contactul a fost restabilit.

În decembrie 1989, regimul comunist cade si din 1990 artele martiale se practica în legalitate. Cu aceasta ocazie, numarul de practicanti de arte martiale

creste. Am predat arte martiale (împreuna cu Marian Udrea) în mai multe sali din Iasi. Sala Gradinari, Sala Sporturilor si sala CSM . Am avut peste 150 elevi.

Ceilalti instructori au avut si ei cluburile lor: Gelu Toma, Dan Ungureanu si Cristian Baltatu în Iasi, Ovidiu Covaci în Pascani, Derla Carol în Suceava, Victor

Gavrila în Botosani, Costin Mihai la Comanesti.

În 1990 am calatorit în Franta (la Toulon), la un stagiu de-al maestrului Pham Xuan Tong. La acest stagiu, am participat opt instructori români. Maestrul Tong

ne-a gazduit la el acasa (în sala sa de sport de la parterul casei), timp de 3 saptamâni. Am învatat programul de Qwan Ki Do pâna la centura neagra 1 DANG

(1-2 DAN). Maestrul Tong ne-a recalificat si ne-a trimis în România sa introducem noul lui stil.

România a devenit ulterior una dintre tarile cu cei mai multi practicanti de Qwan Ki Do din lume.

S-au organizat în acea perioada diverse activitati, competitii sportive si demonstratii publice, la Iasi, la Botosani, etc.

 

Federatia Româna de Arte Martiale

În 1990, în România s-au pus la Bucuresti, bazele Federatiei Române de Arte Martiale, sectiune a Ministerului Sporturilor si organism ''umbrela'' pentru toate

stilurile de arte martiale. (Prescurtat FRAM, asemanare de nume cu Fram, ursul polar, animal robust, puternic.)

În acest scop, si noi cei din Qwan Ki Do  am primit o invitatie de participare la votare.

Dintr-un numar de 36 de reprezentanti ai diverselor stiluri, a fost ales un comitet de conducere al FRAM de 18 persoane.

Qwan Ki Do a participat cu doi reprezentanti printre cei 36 de votanti.

Cei doi reprezentanti au fost Marian Udrea si Iulian Mihaescu. Dar cineva i-a zis lui Covaci: ''du-te tu, esti director tehnic''. Încât au intrat în sala, Covaci si

Mihaescu.

Presedinte al FRAM a fost ales  Marinescu (de la Karate), care nu avea club de arte martiale, fiind astfel mai disponibil pentru munca de la Federatie.

Vicepresedinti au fost alesi Dan Stuparu (de la Karate Fudokan) si Boldea (?) (de la WuShu).

Dupa constituirea comitetului de conducere, s-a organizat o reuniune cu diversi reprezentanti ai diverselor stiluri de arte martiale din România. La aceasta

întâlnire, s-a pus problema anexarii Qwan Ki Do-ului la un alt stil de arte martiale mai important (Qwan Ki Do era un stil de arte martiale mai putin

cunoscut). Marian Udrea a intervenit promt în acel moment considerând ca acest lucru este pentru noi inacceptabil. Interventia sa a fost hotarâtoare, ceea ce a

facut ca stilul Qwan Ki Do sa nu fie ''înghitit'' de cine stie ce alta sectiune din FRAM. Si a ramas stil de sine statator în cadrul FRAM-ului.

 

Marea ''schisma''

Înca de la Toulon, în grupul celor 8 instructori români de Qwan Ki Do au aparut unele divergente de opinie care au divizat grupul în doua.

La un moment dat, maestrul Tong ne-a pus sa alegem viitorul directorul tehnic al Qwan Ki Do-ului din România.

Voturile au fost 4 la 4. A fost ales Ovidiu Covaci, deoarece cineva din grupul lui de patru a zis ca el ar avea dreptul la echivalentul a doua voturi,

fiindca fusese directorul tehnic al Viet Vo Dao-ului din România. (Ce, presedintele statului când merge la votare are dreptul sa voteze ca fiind doi?  Dar la

acel moment nu am banuit consecintele, asa ca nu am dat o mare importanta evenimentului.)

Reîntorsi în România, Ovidiu Covaci si-a luat foarte în serios functia sa, atât de serios, ca din tot grupul celor opt instructori, de-a lungul anilor aproape toti

au lasat-o balta cu Qwan Ki Do-ul.

Meritele principale ale demararii Qwan Ki Do-ului în România în finalul perioadei comuniste, în perioada Revolutiei din decembrie '89 si imediat dupa

aceasta nu revin în primul rând lui Ovidiu Covaci (si a sustinatorilor sai). Totusi, ulterior acesta si-a asumat mai toate meritele, dovada si ''istoriile

cosmetizate'' plasate pe situl Uniunii Române de Qwan Ki Do, de-a lungul timpului.

Aceasta atitudine de lider absolut, el a început sa o manifeste dupa revenirea noastra din Franta.  (Când greul trecuse.) Opiniile altora, daca nu coincideau cu

a sa, erau vazute ca o amenintare personala.

Dar tocmai scapasem de regimul comunist, unde traisem acelasi lucru.. Ne saturasem de ''cine nu e cu noi, e împotriva noastra''. Voiam unitatea în diversitate.

Asa ca noi, grupul celor patru (Iulian Mihaescu, Marian Udrea, Gelu Toma si Dan Ungureanu) am trimis  o scrisoare în Franta, în care ne-am exprimat

nemultumirea fata de situatie si am întrebat politicos daca nu ar fi posibil ca noi cei patru sa organizam propria noastra sectiune de Qwan Ki DO, alta decât

cea a lui Ovidiu Covaci si sustinatorilor sai. (A fost doar o întrebare, nu o decizie.) În fond, daca privim în lume, chestia asta e destul de frecventa în diferite

stiluri de arte martiale. De exemplu, în România miscarea de Karate Fudokan s-a scindat la un moment dat în doua, organizatia lui Dan Stuparu si cea a lui

Adrian Popescu. Si nu s-a scandaizat nimeni.

La timpul respectiv îl consideram pe maestrul Tong ca un un personaj aflat la o înaltime de neatins. Maestrul. Aveam un mare respect pentru el. Asa ca nu

ne-am permis sa-i trimitem scrisoarea direct lui. I-am adresat-o ''locotenentului'' sau, maestro Roberto Vismara. Eram niste tineri oarecum inocenti si un pic

idealisti, am crezut ca lumea e pura si binevoitoare. Maestrul Tong nu a facut nici o încercare de reconciliere a grupului nostru. (Un ''tata iubitor'' ar încerca

mai întâi sa caute o solutie, nu?)  În schimb, acesta a trimis în România o scrisoare  prin care ne-a suspendat din functiile de instructori de Qwan Ki Do.

Vestea ne-a fost anuntata public de catre Ovidiu Covaci, imediat ce ajunsesem la Suceava, unde urma sa se desfasoare o selectie pentru campionatul

european de Qwan Ki Do. Noi cei patru (Iuian Mihaescu, Marian Udrea, Gelu Toma si Dan Ungureanu) venisem sa concuram în aceiasi competitie cu elevii

nostrii, încercându-ne sansele pentru vitoarea echipa a României la campionatele europene. Din câte stiu, doar noi patru din cei 8 instructori ne înscrisesem la

preselectii. Imediat dupa sosirea noastra, Ovidiu Covaci, cu o mina total satisfacuta, a anunant jubilând  tuturor celor prezenti în acea sala de sport, ca noi cei

patru fusesem suspendati din functia de instructori. Ne-a lasat sa batem drumul de la Iasi la Suceava, ca sa ne spurce în public.

Si astfel, Maestrul Tong, impreuna cu mâna lui dreapta, Roberto Vismara, si cu mâna lui româneasca, Ovidiu Covaci, ne-a tras o dreapta sub centura...de-am

vazut stele verzi. Altfel spus, maestrul cu o mâna ne-a dat si cu alta ne-a luat. Ne-a invitat în Franta, ne-a învatat Qwna Ki Do, pentru aceasta i-am fost

recunoscatori. L-am ajutat sa-si implementeze pretiosul lui stil în România, o tara care a devenit apoi una dintre principalele sedii ale Qwan Ki Do-ului în

lume. Si ne-a dat afara din stilul lui, ca pe niste infractori. Cred ca astfel suntem suntem kit. Eu personal nu cred ca-i mai datorez nimic.

La putin timp dupa ''concedierea'' noastra, Cristian Baltatu , mânat probabil de un ''sincer spirit de justitie'', a publicat într-un ziar iesean un anunt prin care

facea cunoscut publicului larg, hotarârea organizatiei de Qwan Ki Do de a-i destitui pe cei patru instructori. Sa stie tot românu'.

În acea perioada, îl priveam pe maestrul Tong ca pe personaj sacru. (Vazusem probabil prea multe filme de arte martiale cu maestri antici.)

Maestrul Tong, tînând cont probabil si de pretioasele sfaturi ale mâinii sale drepte, ne-a spulberat într-o clipa toate visurile noastre de tineri inocenti si

entuziasti. Initial am fost un pic bulversati, dar dupa cativa ani, când o mare parte dintre practicantiii francezi de Qwan Ki Do l-au lasat balta pe maestrul

Tong si si-au creat o organizatie separata, atunci am zis ca...exista totusi un Dumnezeu.

Maestrul Tong, ca sa-si impuna stilul în Occident, si-a fabricat o istorie, cum ca el ar fi fost un campion al Vietnamului si alte povesti de acest gen. Când unul

din elevii sai a calatorit ulterior în Vietnam, a constatat ca nimeni nu auzise acolo de Pham Xuan Tong, ''campionul Vietnamului''.

Pentru cea mai mica neregula care a constatat-o la noi (neregula, în capul lui), ne-a taxat promt. Dar când era vorba de neregulile lui...astea nu se mai pun.

Ce îsi permite regele...nu trebuie sa îsi permita si supusii.

În România, dupa modelul international, Qwan Ki Do-ul s-a vrut o mare ''familie''. Toti eram ''frati''. Dar peste toti ''fratii'', veghea cu autoritatea lui

absoluta...puternicul ''tata''.

Qwan Ki Do a continuat în România si continua si astazi. Fara nici unul dintre instructorii initiali care au lansat acest stil în aceasta tara. În afara de Derla

Carol care a imigrat în Canada si care a continuat sa practice Qwan Ki Do, toti ceilalti au parasit aceasta organizatie. În afara de Ovidiu Covaci, desigur.

Victor Gavrila, unul dintre sustinatorii initiali al lui Covaci, a fost ''concediat'' de catre acesta, la câtiva ani dupa Revolutie. Cristian Baltatu, dupa vreo zece

ani, a abandonat Qwan Ki Do-ul si s-a reprofilat la Vovinam (a facut o echivalare cu Florin Macovei, imediat înainte de plecarea sa în Canada.)

Maestrul Tong a afirmat cica despre cei patru pe care i-a pus pe liber în 1990 ca acestia ar fi fost ''merele stricate din cos'', care trebuiau înlaturate ca sa nu

contamineze celelalte ''mere''. Astazi, în ''cos'' a mai ramas doar un singur ''mar''. Unul...dar sanatos. Care face tot compotul.

În 1990, dupa retragerea mea din Qwan Ki Do, nu mi-am desfiintat totusi clubul (care numara, sper ca îmi amintesc bine, vreo 80-90 practicati), ci l-am

numit pe unul dintre elevii mei din perioada aceea, Florin Macovei, ca responsabil al acestui club. Clubul a ramas in continuare în organizatie. Dar se pare ca

Florin Macovei si elevii mei nu au fost totusi vazuti cu cei mai buni ochi de catre Covaci, care probabil îi marginaliza, asa încât atunci când Patrick Levet

(reprezentant international al stilului Vovinam Viet Vo Dao) a venit în România si i-a propus lui Macovei sa treaca la Vovinam, acesta a acceptat.

 

Perioada Vovinam VietVoDao

Vovinam (kimono albastru) este principalul stil de arte martiale în Vietnam, o sinteza a celor mai importante stiluri vietnameze. E practicant de sute de mii

(milioane?) de oameni , majoritatea în Vietnam. Singura arta martiala care în perioada moderna a fost probata ca fiind eficace întru-un razboi, razboiul din

Vietnam.

Totusi, maestrul Nguyen Loc, cel care a cret aceasta arta martiala, a dorit ca acest stil sa fie mai degraba ''o arta a pacii'', de aceea Vovinam este o arta

martiala care are si o anumita filozofie (incluzând un cod de reguli de urmat de catre practicanti). Scopul sau e de a forma un bun caracter, de a ajuta

practicantul sa evolueze ca fiinta umana, utila siesi si utila societatii.

Patrick Levet, un elev francez de-al maestrului Tong care abandonase si el Qwan Ki Do-ul, calatoreste în multiple rânduri în Vietnam, une studiaza cu

perseverenta acest stil, pe care îl considera ca fiind o splendida arta martiala. Practicant talentat, Patrick Levet devine pâna la urma expert în Vovinam si

fondeaza asociatia internationala de Vovinam, W.E.O (Vovinam World Expansion Office).

Vietnamul fiind o tara comunista cu frontierele  închise, maestrii vietnamezi nu prea reuseau sa calatoreasca în afara tarii. Astfel Patrick Levet, cunoscator a

mai multor limbi straine, introduce Vovinam-ul într-o multime de tari ale lumii (vreo treizeci).

În 1999, Patrick Levet ajunge si în România, unde îi propune lui Florin Macovei sa treaca la Vovinam. Florin accepta si acesta este începutul Vovinam-ului

în România. Patrick Levet si un coleg de-al lui, Abdel Benzaim organizeaza apoi stagii de echivalare pentru practicantii români.

Florin Macovei facuse în 1999, o lista de potentiali practicanti de Vovinam, pe care, printre altii, ma pusese si pe mine. Florin a încercat sa fie amabil, dar nu

cred ca prezenta mea era foarte agreata de el. Asa ca pentru a nu-l încurca prea tare, dupa ce am urmat stagiile de echivalare l-am lasat în pace.     

Eu am cautat dintotdeauna esenta artei martiale (am mers mai mult pe ''miez decât pe coaja''), dar cred ca el era interesat doar de latura sportiva a domeniului.

Pâna la urma, Florin Macovei a transferat stravechiul meu club unui alt fost elev de-al meu, Angel Mititelu. El ramânând cu functia de director tehnic pe

România. Nici Florin Macovei, nici Angel Mititelu nu au fost se pare încântati sa pastreze legatura cu mine, nici macar la modul simbolic.  Cresti ''copii'' si

când acestia ajung mari...te trimit la ''azil''.

Au ramas în final, în Vovinamul din România, Gelu Toma si Marian Udrea.

Dar si Gelu a parasit acum câtiva ani Federatia Româna de VietVoDao, datorita unei viziuni diferite asupra lucrurilor, alta decât cea a Florin Macovei.

Acum el este reprezentantul W.E.O. în România.

 

Patrick Levet

Patrick Levet este ''parintele'' Vovinamului în România.

În 1999, el a organizat mai multe stagii de Vovinam, în urma carora un numar de fosti practicanti români de Qwan Ki Do au devenit practicanti si instructori

de Vovinam VietVoDao.

La modul oficial, Patrick Levet nu mai este astazi recunoscut sa fi avut vreun rol în Vovinamul din România.

Patrick intrase în divergenta de opinii cu conducerea Vovinamului din Vietnam.

Patrick a ramas cu cei 5 DAN -i ai lui si cu Asociatia sa internationala de Vovinam (W.E.O.) pe care o conduce, nerecunoscuta de cea din Vietnam.

Într-un video de pe Internet, Patrick zice ca pentru el Vovinam înseamna...prietenie. Patrick Levet ne spune de asemenea ca ''Nu centura (gradul) face omul''.

Psihologul Nicolaie Cosmovici, de care am amintit mai sus, îmi spusese la un moment dat ceva asemanator: ''Uita-te la om , nu te uita la ''zorzonele''.

 

Vovinam în diaspora canadiana

În 2004 am imigrat în Québec (la Montréal). Recomandat de catre Patrick Levet, am devenit membru al Federatiei Canadiene de Vovinam VietVoDao (cu

sediul la Calgary, în provincia Alberta). În afara de Québec (unde sunt cativa practicanti de alte nationalitate), în alte provincii canadiene,  practicantii de

Vovinam sunt vietnamezi. Am calatorit de câteva ori  la Calgary si la Toronto, pentru stagii tehnice si examene. Comunitatea vietnameza de practicanti de

Vovinam din Canada este formata din oameni prietenosi, draguti si amabili.

În Montréal l-am întâlnit pe fostul meu coleg român Cristian Baltatu, care venise acolo cu vreo patru ani înainte. Era reprezentantul pentru Québec al

Federatiei de Vovinam. De fapt, la acel moment, el era singurul practicant de Vovinam din zona. Unul din primele sale lucruri pe care le-a facut dupa ce l-am

întâlnit, a fost sa încerce sa ma dea afara din Vovinamul canadian. Nu îi facusem absolut nici un rau. Însa de data asta n-a mai tinut figura, sunt înca membru

al Federatie si îmi continui practica.

 

Despre arta martiala

Exista cel putin 4 moduri de a aborda o arta martiala:

- competitie sportiva. Scopul, ca si în alte sporturi, este de a câstiga victoria sportiva. Acest mod de a practica convine mai mult tinerilor. Acestia îsi cauta

locul într-o societate bazata pe concurenta si un spirit competitiv poate fi folositor.

- auto-aparare (pentru protejarea integritatii fizice si demnitatii personale a practicantului sau uneori a altor persoane, într-o situatie limita)

- ''sanatate, recreere, destindere, convivialitate''. Conditia fizica este individuala (si este o conditie a sanatatii). Conditia fizica a unui functionar de birou este

diferita de cea a unui atlet, conditia fizica a unui tânar este diferita de cea a unui vârstnic. Prin exercitiu, fiecare îsi poate gasi conditia sa fizica.                       

Sala de antrenament poate deveni un loc de întâlnire pentru cei care vor sa se ''miste'' un pic si sa petreaca un timp împreuna (convivialitate).

- arta martiala. Cei care practica în acest fel, respecta o anumita filozofie, practica uneori exercitii de respiratie energetica si câteodata practica meditatia.

Pentru cei care abordeaza artele martiale pentru latura lor ''filozofica'', tehnica are aceeasi importanta pe care o are sfesnicul (suportul) pentru lumânare. 

 

Unele pericole ale practicarii artelor martiale

Unul din ''pericolele'' practicarii artelor martiale este amplificarea agresivitatii. Dar acest lucru se întâlneste destul de rar în artele martiale.

Artele martiale fac o conversie agresivitate - combativitate. Fenomenul se numeste sublimare. A sublima natura inferioara, animalica, în calitati elevate. 

Arta martiala (corect practicata) nu intentioneaza sa transforme practicantul într-o bruta.

 

Un alt pericol ale practicarii artelor martiale este orgoliul.

Un haiku (poezie Zen japoneza) zice: ''Stau în fata elevilor mei si le predau artele martiale. / Cine este elevul si cine este profesorul?''

Veritabilul practicant ramâne umil, simplu si modest. Oricâte competitii ar câstiga si oricâti DAN-i i-ar atârna de centura.

 

Un alt pericol al practicii artelor martiale (doar pentru o anumita categorie de practicanti), este ''boala puterii''. Fuga dupa functii, titluri si marire. Oamenii

subjugati de boala puterii, vor cauta mereu sa ''planeze'' peste altii. Coatele lor sunt puternice, nu se vor da în laturi sa le foloseasca ca sa-si faca loc în fata.

Acesti indivizi traiesc într-o lume cu doua dimensiuni, sus si jos (cei plasati ierarhic mai sus decât ei si cei mai jos decât ei). Cu un astfel de om nu poti fi 

prieten, singurul lui prieten...e puterea (''functia''). Te va trada întotdeauna când îsi va simti pozitia amenintata. Relatiile lui cu oamenii sunt în general relatii

bazate pe interes. Ajunsi la ''timona'', acesti oameni vor urmari în primul sa-si  pastreze prestigiul personal si privilegiile.

 

La origini, scopul ultim al artei martiale era...enigmaticul Tao / Dao / Do (Ordinea Universala). Atunci când esti integrat armonios (la nivel de constiinta) în

Ordinea Universala, întreg ''Universul'' te sustine.

''Voi duce golul inimii pâna la capat si lucrurile vor creste singure.''(Tao Te King).

''Tao nu lupta...dar învinge întotdeauna.''

Adevarata victorie, este pâna la urma, cea a spiritului.

În lumea moderna, aceast aspect profund este mai putin cunoscut. (Unii au abordat însa domeniul si în acest fel; exemplu Morihei Ueshiba,...).

 

Artele martiale corect practicate pot contribui la cresterea personala, ajutând practicantul sa-si dezvolte un bun caracter. În cazul acesta, scopul final nu

este sa ridici piciorul atât de sus încât sa dai cu el în luna. Si nici într-un caz sa te dai în vânt dupa functii, tiluri, grade, faima si ''ciolan''. Scopul veritabil este

prietenia adevarata (nu încuscrirea si nepotismul), sa fii capabil sa-i ajuti pe cei mai slabi decât tine atunci când o poti face, sa stai drept în fata vietii si sa

nu te îndoi într-o directie doar fiindca într-acolo bate vântul, sa fii om de onoare, sa ramâi egal cu tine însuti si când câstigi si când pierzi, , etc.

 

Artele martiale practicate la modul egoist si pentru glorie personala sunt, cel putin dintr-un anumit punct de vedere, fara valoare. Mai degraba joci ping-pong.

 

                                                                                                                                                                                       Montréal (Québec, Canada), ianuarie 2017

 

 Iata mai jos si adresa site-ul Internet realizat de Gelu Toma unde este prezentata în mod corect istoria artelor martiale vietnameze din România. Un sit

bine documentat, cu multe date, fotografii si video-uri mai noi sau mai vechi ( ''de epoca'').       http://www.vietvodao-romania.ro/

 

Primele trei video-uri de mai jos ne-au fost furnizate de colegul Gelu Toma din România.

Ultimul video contine o emisune (a unei televiziuni din Montréal) despre Revolutia Româna. Spatiul dintre minutele 19:32 - 22.35 îmi apartine.

 

 

2019

Maestrului Pham Xuan Tong i s-a acordat nu de mult titlul de honoris causa al Universitatii din Iasi, pentru meritele extraordinare pe care acesta le-a avut

în promovarea în România a stilului creat chiar de el, Qwan Ki Do, facând (daca ar fi sa judecam dupa titlul primit)...un real serviciu orasului Iasi. Lucru

meritoriu.

Ma trebuie adaugat totusi un lucru. Pe lânga meritele fara doar si poate importante ale maestrului Tong (stagii, demonstratii, ananasi,...) ar mai trebui spus ca

marele maestru a preluat în 1990, aproape de-a gata, întreaga organizatie româneasca de Qwan Ki Do, poate vreo mie de practicanti sau oricum multe sute,

practicanti care au fost formati în timpul comunismului si imediat dupa aceea. de catre niste instructori care si-au consumat pentru asta ani de zile din timpul

lor liber (desfasurand o activitate interzisa pe timpul comunismului). De asemenea, patru dintre instructorii de Qwan Ki Do (cei mentionati mai sus în acest

articol) au facut parte din (primul) Front al Salvarii Nationale din Iasi, cel format din cetateni de pe strada care au  intrat cu forta în Consiliul Judetean Iasi în

momentul în care s-a anuntat fuga lui Ceausescu.

Acesti patru instructori au fost cei care au legalizat artele martiale (inclusiv Qwan Ki Do-ul) in  Judetul Iasi (detalii deja mentionate mai sus în acest articol).

Pe acesti 4 instructori, maestrul Tong, împreuna cu sîful sau românesc Ovidiu Covaci i-a eliminat din organizatie, imediat dupa ce greul trecuse si marele

maestru cu sîful lui au putut sa preia aproape pe ''gratis'' organizatia de Qwan Ki Do româneasca.

Organizatia româneasca de Qwan Ki Do a fost fondata de catre 8 instructori (nu doar de unul singur, Ovidiu Covaci).

În concluzie, daca ar fi sa fim cu adevarat obiectivi, nu am putea sa nu observam ca înalta distinctie universitara primita de marele maestru honoris causa, cât

si ''tonele'' de DAN-i ai sîfului sau românesc Ovidiu Covaci contin de fapt ascunse (în partea nevazuta a ''lunii'', care nu se vede cu ''ochiul liber'')  si efortul

sincer, de ani de zile, a mai multor instructori, care în final au fost aruncati (fara mila si fara regrete) la ''cosul de gunoi'' (al istoriei Qwan Ki Do-ului), carora

le-au fost practic furate munca si meritele si despre care nu se mai sufla la modul oficial nici o vorba. 

Onoarea stilului marelui maestru honoris causa...trebuia salvata.

Stilul conteaza... practicantul mai putin. :)

 

Pe site-ul organizatiei românesti de Qwan Ki Do scrie actualmente la sectiunea ''Principii fundamentale'': 

- ''omul este suma actiunilor sale''. Într-adevar :)

- practicantii de Qwan Ki Do trebuie, printre altele, ''sa fie adeptii virtutilor care stau la baza stilului: corectitudine morala, dreptate, simplitate, modestie si

îngaduinta''.  Chestia cu ''dreptatea''...e cea mai tare. :)

 

Tot pe site-ul Uniunii Române de Qwan Ki Do scrie: ''Radacinile sunt amare, drumul e lung, dar...fructul e dulce.''  Da, aici s-a zis un adevar: ''radacinile sunt

amare''...asa ca cel mai bine ar fi sa le decupam (pe varianta actuala a acelui sit, istoria Qwan Ki Do-ului din România a fost practic complet ''decupata'').

Si (fara radacini amare) e clar ca ''fructul'' este...''dulce'' (depinde pentru cine).  :)

 

Si pentru a încheia, iata un alt citat de pe sit: ''oricare ar fi rezultatele voastre in Artele Martiale, le datorati Maestrului sau Instructorului vostru. Fara el,

singuri, nu ati fi fost nimic''.  Da, asta e în spiritul Qwan Ki Do-ului, asa cum l-am cunoscut unii dintrei noi cei din prima generatie...practicantul e nimic.

Sunt unii acolo, care se cred...dumnezei.  :)

În revansa, am putea sa venim cu un alt citat (un haiku, din traditia japoneza): ''Stau în fata elevilor mei si le predau artele martiale. Cine este elevul si cine

este profesorul?''. Un adevarat practicant de arte martiale nu ''si-o ia în cap'' nici când ajunge instructor sau maestru. El ramâne mai mereu umil în fata vietii

si nu uita ca de la (si prin) elevii sai  mai are totdeauna ceva de învatat.

Arta martiala nu e întreaga viata. Dar daca o integram corect în viata noastra (si daca e predata de catre oameni cu adevarat integri), aceasta poate fi un mijloc

care ne poate ajuta sa ne formam un bun caracter, sa dobândim o mai buna sanatate, etc.

Deci viata înseamna si multe alte lucruri bune, care doar acestea toate, puse împreuna, dau valoare omului.

Asa ca, sa nu cadem pe o gândire de tip reductionist, ca fara instructorul sau maestrul de arte martiale, am fi chiar nuli. :)

Desigur, pentru unii, ideea asta ca mestrul e totul, iar practicantul e o mica gâza nesimnificativa poate fi ceva..''genial''.  E greu de imaginat ce s-ar alege oare 

din cineva ca de exemplu Ovidiu Covaci, daca s-ar trezi brusc fara multii lui elevi. Fara colegii lui de generatie se descurca se pare foarte bine :), dar fara

multii sai elevi care i se adreseaza repectos cu apelativul ''sifu'' cum ar mai fi oare viata? :)

 

Înca mai exista se pare scoli de arte martiale fondate de catre maestri veniti din Asia si în care înca se mai crede cu tarie ca stravechi concepte precum

''maestrul este Dumnezeu, trebuie sa i te supui orbeste, blablabla'' mai pot functiona si în lumea de astazi.

Chestiile astea au tinut poate în alte secole si în alte arii geografice (unde era un alt spirit), dar ne aflam aici în lumea occidentala, în plin secol XXI...

Asa încât, sa nu derapam... O anumita forma de respect se impune, dar asta nu ca sa încântam egoul unora, ci ca o conditie necesara comunicarii eficiente 

dintre profesor si elev, în vederea transmiterii cunostinteleor si experietiei unei generatie mai vârstnice catre una mai tânara.

 

Apropo de coduri de reguli si principii fundamentale de respectat de catre practicanti. Daca ar fi sa privim trecutul unora dintre profesorii sau maestrii de arte

martiale, acestia desi nu au demonstrat întotdeauna ca sunt modele morale sau spirituale de urmat (''omul este suma actiunilor sale''), totusi unii dintre acestia

cer eleviilor lor, sa fie corecti si puri...ca lacrima de fata. :)

 

Eliminarea în anul 1990 a celor 4 instructori de Qwan Ki Do de catre conducerea organizatiei (vezi mai sus) a fost posibil un avertisment dat tuturor

practicantilor de Qwan Ki Do: ''cine cânta în front''...zboara.

Noi am ''cântat în front'' si...am zburat. Si nu am regretat.

Sa-ti tii ''trompeta în valiza'' poate fi securitar (în anumite medii...traditionale) si te ajuta sa-ti mentii un loc caldut în sânul grupului.

Dar si demnitatea are pretul ei.